|
||||||||
|
|
“… în smerenie fiecare să privească
pe altul mai pe sus de el însuşi.”
Filipeni 2:3
Atunci când rușinea cade asupra ta, să fii bucuros pentru că, dacă este pe nedrept, atunci răsplata ta va fi mare;
și dacă este drept, atunci, după ce ţi‑ai luat lecţia, poţi să ocoleşti pedeapsa.
Fragment din “Cuvântul Ascetic”
Nil Ascetul din Sinai
“Cel smerit la cuget nu se simte niciodată înteţit, grăbit şi tulburat. În el nu sunt gânduri înfierbântate şi uşuratice. În toată vremea se află într‑o odihnă lipsită de încordare…
[De s‑ar ciocni cerul cu pământul], el nu s‑ar speria…[Cel smerit cu cugetul este în toată vremea în odihnă, pentru că] nu e ceva care să‑i tulbure sau să‑i înspăimînte cugetarea….
Ci toată bucuria şi veselia lui cea adevărată este în cele ale Domnului său…
… Stând cu faţa plecată la pământ şi privirea dinăuntru a inimii lui stă aţintită la [poarta cea înaltă şi] sfântă, a Sfintelor,… numai atâta îndrăzneşte [să zică şi] să se roage… : «Fie Doamne mie după voia Ta!».”
Fragment din “Cuvinte despre sfintele nevoinţe:
Cuvântul LXXXI”
Isaac Sirul
Într‑o mică mânăstire, aflată într‑un orășel de provincie aşezat pe malul unui râu, trăia un călugăr în vârstă pe nume Zosima.
Cu voia lui Dumnezeu, el ajuta oamenii de multă vreme și numeroase vindecări miraculoase fuseseră făcute de Dumnezeu prin acel călugăr.
De asemenea, multe alte lucruri s‑au întâmplat datorită faptelor sale, deși oamenii, deseori, nu le‑au considerat ca fiind minuni. Aceia care vorbeau cu părintele au obținut credință, speranță și dragoste și au învățat să‑şi ducă viaţa cu înţelepciune și în armonie cu Pronia lui Dumnezeu.
Bătrânul înţelept avea un discipol — novicele Nicolae.
(none)Odată, Nicolae îl întrebă pe călugăr:
“Zosima, de ce te‑ai hotărât să devii preot? Ai visat vreodată să ai o familie şi copii? Sau L‑ai dorit de la început numai pe Dumnezeu?”
“Nu, nu chiar de la început. De toate mi s‑au întâmplat în viață…
“Da, am visat să am copii. Dar Dumnezeu a făcut în aşa fel încât toţi copiii Lui să devină copiii mei şi aşa am putut să am grijă nu numai de proprii mei copii.
“Există oameni care trăiesc pe Pământul Mamă precum orfanii, fără să‑L simtă pe Dumnezeu Tatăl! Ei trăiesc în singurătatea lor și se roagă lui Dumnezeu, pe Care ei Îl iau drept un ‘Judecător Aspru şi cu neputinţă de cunoscut’, să fie milostiv cu ei! Ei nu înţeleg pe Cel cu Care ei încearcă să vorbească. Ei nu simt Marea Lui Iubire și nu‑I răspund cu Iubire!
“Se pare că oamenii au uitat de ocaziile minunate oferite de Dumnezeu! Ei au uitat cum să vadă, cum să audă și cum să înțeleagă pe Tatăl lor Ceresc! Ei au uitat cum să facă minunile dumnezeieşti…
“De ce trăiesc oamenii ca și cum Dumnezeu nu ar exista? De ce se afundă în iad în timp ce trăiesc pe Pământ?
“Asta se întâmplă pentru că au pierdut puritatea sufletului! Și pentru a se întoarce la această puritate, cineva ar trebui, mai întâi, să‑şi dorească acest lucru…”
(none)Odată, un tânăr novice intră în chilia lui Zosima. Îşi făcu cruce, se plecă până la pământ și ură sănătate lui Zosima și lui Nicolae.
Apoi întrebă:
“Cum pot să învăț să aud Vocea lui Dumnezeu?”
“Spune‑i tu, Nicolae, iar eu am să ascult.”
Povestea călugărului bolnav vindecat de Nicolae mărise considerabil respectul față de el. Mulți erau gata să‑l asculte, deși el nu acceptase încă să devină călugăr.
Nicolae începu [să vorbească]:
“Pentru a auzi vocea lui Dumnezeu, trebuie să învățăm să rămânem în pacea inimii spirituale — adică liniştea minții se scufundă în inima spirituală dezvoltată. În această stare a inimii, deschisă de iubirea interioară plină de căldură și calm, Îl putem înțelege pe Domnul! De asemenea, Îi putem cere lui Isus să vină în inimile noastre spirituale care au fost purificate și deschise pentru El.
“La început, inima spirituală este limitată de volumul toracic al corpului. Dar numai la început este așa, când iubirea sufletului nu a învățat încă să se dezvolte și să se contopească în întregime cu Iubirea nelimitată a lui Dumnezeu!
“Inima lui Dumnezeu este fără sfârșit! Cuprinde totul și pe toată lumea în îmbrăţişarea Iubirii Sale!
“Pentru început, inspiră și expiră încet de mai multe ori. Simte cum spaţiul din piept se umple cu aer. Acesta este locul unde se află inima spirituală.
“Încearcă să trimiți dragoste tuturor creaturilor lui Dumnezeu din acest centru, în toate direcțiile.”
“Cum așa? Am auzit că dragostea poate duce la păcat!”
“Aia nu e iubire, ci poftă trupească! Dragostea adevărată este o scară care ne duce până la Ceruri! Dragostea e lumina sufletului care ne permite să vedem calea cea dreaptă în mijlocul întunericului și al răului!
“Mai mult, nu trebuie să luăm ca desfrâu acea dorinţă care apare la un bărbat față de o femeie sau la o femeie față de un bărbat. Această dorință este menită să învețe sufletele să se iubească și să aibă grijă unul de celălalt! Pentru oamenii care trăiesc în lumea seculară, acest lucru este un mijloc minunat care îi ajută să‑și dezvolte capacitatea de a iubi!
“Numai viața dusă după propriile dorințe perverse se poate numi desfrâu! Și nu contează dacă este vorba despre un bărbat care dorește soţia altcuiva, sau despre cineva care dorește să mănânce ‘hrană păcătoasă’ din cauza lăcomiei, sau dacă o persoană nu este în stare să ofere și altora.
“Dragostea, spre deosebire de patima trupească, este atunci când cineva crede, vrea și face bine altora şi nu sieşi…
“Poţi învăţa să priveşti înainte din inima ta spirituală, astfel încât privirea sufletului să mângâie cu bunăvoință tot ceea ce vede, precum razele de soare!
“De asemenea, poţi învăța să priveşti înapoi din inima ta spirituală, spre acel spațiu unde Dumnezeu poate fi întotdeauna văzut.
“Când începi să vezi Lumina Nepământeană cu ochii inimii, vino la mine sau la Zosima. Te vom învăța ce să faci mai departe.”
În acel moment, au văzut pe fereastră cum un mort era dus la biserică pentru serviciul funerar.
Tânărul novice îl întrebă pe bătrânul călugăr:
“Zosima, poţi să‑l aduci înapoi la viață, aşa cum făcea Isus?”
“Nu, nu pot. Dumnezeu nu are nevoie să prelungească viața acelui om în acel trup istovit.
“Poate îţi aminteşti că Isus nu a vindecat pe toată lumea și nu a întors la viață toţi morții de pe Pământ. Scopul lucrării Sale nu a fost să facă schilozii să meargă și orbii să vadă! Şi nici nu a lucrat pentru a readuce în trupuri sufletele deja destinate morţii! Dacă El doar ar fi vindecat bolnavii, oamenii nu și‑ar mai fi amintit de El mii de ani. Puterea lui Dumnezeu a fost dezvăluită prin Isus, astfel încât să putem înțelege Învățăturile lui Dumnezeu și să învățăm să trăim după acele Învăţături!
“Noi toți suntem suflete care nu mor odată cu moartea trupului! Sufletul poate învăța să trăiască în Unitate cu Dumnezeu în timpul vieții sale în corp.
“Acolo este un trup mort care zace în coşciug. Este la fel cum era în timpul vieții sale: are brațe, picioare, cap, inimă… Dar nu trăieşte! Şi este aşa pentru că Dumnezeu a luat sufletul viu din el!
“Asfel, după Voia lui Dumnezeu, sufletul este unit sau separat de trupul său.
“Prin urmare, este important ce înfăptuim în răstimpul în care Dumnezeu dă viaţă trupului. Ceea ce facem noi atârnă de calea spre care ne îndreptăm puterea şi cugetul.
“Tu, de exemplu, vrei să devii călugăr. Dorința asta e vrednică de laudă! Dar ce este un călugăr? E cineva care trăiește faţă în faţă cu Dumnezeu și face totul pentru El!
“Vrei să auzi Cuvintele și Sfaturile lui Dumnezeu! E bine! Este important! Cel mai simplu este să faci lucrul acesta prin a începe să asculți vocea conștiinței.
“Conștiința este manifestarea Vocii lui Dumnezeu în noi — prima manifestare. Și dacă ascultăm cu atenţie, Vocea lui Dumnezeu poate deveni foarte clară pentru noi.
“Dacă încercăm să ignorăm mustrările de conștiință, să nu dăm atenție problemelor apărute în fața noastră și să făptuim împotriva conștiinței noastre pentru interesul nostru personal, atunci vocea ei liniștită se stinge treptat. Şi atunci sufletul nu mai percepe problemele care trebuie rezolvate. În felul acesta o persoană poate cădea în abisul păcatelor sfârşind prin a trăi fără conștiință, fără Dumnezeu! Despre o astfel de persoană se spune că este lipsită de scrupule.
“Dacă, dimpotrivă, ascultăm cu grijă glasul conștiinței și încercăm să ne comportăm așa încât să nu avem nimic să ne reproșăm — atunci, curând, vom putea auzi Vocea lui Dumnezeu, care este întotdeauna gata să ne dea sfaturi!
“Învață să observi cu atenție cum trăiești înaintea lui Dumnezeu! Încearcă să menții puritatea sufletului — și apoi totul va fi ușor: vei putea simți inima ta spirituală și, mai târziu, chiar pe Dumnezeu!”
(none)Când Zosima și Nicolae au rămas singuri, aceştia au continuat să vorbească despre viața monahală. Ei vorbeau despre acest lucru de multe ori, dar acum au atins din nou acest subiect:
“Acum trebuie să iei hotărârea pe care nu oricine are şansa de a o lua. Iscusinţa şi cunoștințele pe care le ai deja, alţii le dobândesc, de obicei, numai după ani de zile de viață monahală. Dar, tu ai învățat multe: poți să simți Voința lui Dumnezeu și să auzi Sfatul Său. Acum poți să practici în lumea seculară ceea ce ai învățat de la mine. Vei rămâne un călugăr înaintea lui Dumnezeu și vei putea să vorbești liber despre El înaintea oamenilor.
“În curând voi părăsi acest loc și va fi greu pentru tine să fii aici: viața ta poate lua căi diferite…”
“Iar mă încerci? Hotărârea mea este de neclintit: nu vreau să mă întorc la viața lumească. Iar simplitatea vieţii de mânăstire va potoli mândria din mine și mă va face mai smerit…”
Zosima deveni tăcut, ca şi cum ar fi privit cu ochii minţii la calea pe care o străbătuse el însuşi… Îşi aminti cum fusese persecutat și umilit, cum fusese acuzat că era atras de maşinaţii diavoleşti pentru că putea să‑L audă pe Dumnezeu! Totuşi, prin acele greutăţi, el s‑a unit şi mai puternic cu Voința lui Dumnezeu…
El nu‑i povestise lui Nicolae despre toate acestea.
Nicolae bănuise ceva, dar nu a încercat să ceară lămuriri. În schimb, îl întrebă altceva:
“Poţi să‑mi spui acum de ce nu administrezi tu mânăstirea asta? Ai putea schimba multe reguli monahale… Și de ce nu înveți şi pe alți călugări ce m‑ai învățat pe mine?”
“Astea sunt întrebări bune. Cred că, în viitor, tu însuți vei răspunde pentru toată lumea din această mânăstire…
“Dar pentru a doua întrebare, trebuie să ştii că, pentru a putea învăța pe cineva despre cele duhovniceşti, trebuie ca amândoi, adică cel ce predă şi cel ce învaţă, să dorească acest lucru.
“Uneori se întâmplă ca cineva să vină la mânăstire și să fie primit acolo. Datorită acestui simplu fapt, acea persoană începe să creadă că s‑a apropiat de sfințenie: i se pare că îndepărtarea de tentațiile vieții lumești este, în sine, un mare lucru…
“Adeseori, unii cred că acum stareţul va răspunde pentru ei înaintea lui Dumnezeu, că stareţul îi va învăţa și le va ierta păcatele, și că viața în sine într‑o mânăstire îi va aduce mai aproape de Dumnezeu… Dar acest lucru nu e adevărat! Este posibil să trăiești într‑o mânăstire ca în lumea laică, înrobit de patimi!
“Numai tu însuţi te poţi schimba! Trebuie să‑ţi cureți sufletul de vicii! Numai aceluia care trăiește astfel, Dumnezeu îi dă voie să se apropie de El! Chiar dacă un învățător plin de sfințenie este în apropiere, acel învățător nu va putea să curețe discipolul care nu se păstrează pur el însuși!
“Sarcina învăţătorului, care poate vedea mai bine defectele sufletului, constă doar în a‑i explica ucenicului ce este viciul și cum să‑şi corecteze acea lipsă.”
“Ai dreptate. De asemenea, de multe ori mă bazez pe tine mai mult decât pe mine și pe Dumnezeu. Cred că pot să fac greșeli în înțelegerea Voinţei lui Dumnezeu…”
“… Şi de asemenea, mai crezi că eu nu mă înșel niciodată și că te voi salva din toate greşelile tale…” — adăugă Zosima și amândoi începură să râdă.
Bătrânul călugăr se bucură din nou în sufletul său pentru capacitatea lui Nicolae de a asculta cu atenție fiecare cuvânt al său. El era, de asemenea, fericit că, prin aceste cuvinte, discipolul său, nu numai că ajunsese la înțelegerea problemelor celorlalți, dar în acelaşi timp, descoperise în el însuşi, chiar și cele mai mici urme de gândire greșită. ‘Nu a fost în zadar că Dumnezeu l‑a adus la mine! Nu‑l învăț în zadar! Poate că într‑adevăr va reuși să realizeze adevăratul şi marele serviciu! Poate, mai târziu, întreaga mânăstire va fi sub îndrumarea lui…’”
Ei continuară să vorbească:
“Mulți oameni cred că dacă păcatul cuiva este iertat de un preot, atunci nu mai există. Dar acest lucru nu e adevărat. Și este important să înveți să explici asta oamenilor!
“Defectul sufletului va dispărea complet numai atunci când fiecare faptă păcătoasă stârnită de acel cusur devine urâtă sufletului! Cu alte cuvinte, acea persoană nu va mai dori și nu va mai putea să facă acele lucruri rele! Numai atunci se va izbăvi de acel viciu sau stricăciune!
“Printre frații noștri se află şi aceia care ar putea stăpâni liniştea interioară cu ajutorul Domnului. Ei au început să învețe dragostea inimii. Dar nu toți au înțeles că numai acest lucru este necesar, că numai inima spirituală, deschisă lui Dumnezeu, permite existența unei vieți cu adevărat monahale! Doar inima plină de iubire ne permite să curățim sufletele și să facem totul ca o slujire adusă lui Dumnezeu!”
Nicolae ascultă cu atenţie şi apoi spuse:
“Dar încă nu pot să‑mi supun întotdeauna mintea… Uneori condamn ce este rău. Încă mai am întrebări fără răspuns. Când văd răul și aud cuvinte urâte, se naște în mine împotrivirea!”
“Păcatul de a judeca pe cineva nu înseamnă a vedea și a înțelege că ceva este rău! Dacă nu vezi răul în cineva, nu‑l poți ajuta!”
“Da, înțeleg acest lucru, dar tot nu‑l pot desluşi în totalitate.
“În tinerețe, am văzut numai binele în oameni și de multe ori m‑am înșelat și am fost trădat de cei mai buni prieteni… După aceea, dimpotrivă, am început să observ doar ceea ce este rău în oameni — numai mizeria și murdăria lor. Apoi a apărut disperarea și am am ajuns să pierd până și credința…
“Acum învăț să văd pe toată lumea așa cum o vezi tu. Adică încerc să nu condamn, ci să caut lumina în fiecare suflet, chiar dacă nu strălucește decât puțin și să apelez la această lumină și nu la întunericul viciilor care încearcă să o stingă.”
“Da, asta este exact ce trebuie să faci. Este foarte important să vezi toate lipsurile și problemele sufletului, dar să găseşti și lumina care încă strălucește în el. Dacă apelăm la ce e mai bun în cineva, atunci există o șansă ca acea persoană să simtă Mâna lui Dumnezeu întotdeauna întinsă către ea! Și dacă această persoană simte prezența lui Dumnezeu și ține Mâna Lui, atunci ea poate începe să iasă din abisul viciilor. Desigur, lucrul acesta va fi posibil numai dacă cineva este capabil să înțeleagă semnificația acestei munci de transformare a sufletului.”
“Înțeleg toate astea în mintea mea. Dar câteodată continui să‑i condamn pe alții… De exemplu, atunci când ei spun cuvinte nedrepte despre tine…
“Chiar ieri, stareţul nostru te‑a chemat din nou… Probabil că te‑a dojenit și te‑a umilit în toate felurile, așa cum face mereu! De ce asculți acuzațiile lui, ca și cum ar fi drepte? Nu te împotrivești niciodată bârfelor spuse pe seama ta! Dumnezeu vorbește prin tine și miracolele se întâmplă prin tine, aducând slavă acestei mânăstiri, dar, se pare că tu nici măcar n‑ai dreptul să te opui?!”
“Nu judeca pe cineva înainte de a ști totul despre acea persoană…
“Este ușor să vezi defectele aceluia care este expus în faţa tuturor și care este responsabil de conducerea oamenilor…
“Înțelege, Nicolae, că nu se întâmplă nimic nimănui din ceea ce nu este de folos lui Dumnezeu! Ne sunt puse în față doar acele situații prin care putem deveni mai înțelepţi și mai puri, sau prin care ne putem ajuta aproapele pentru a înfăptui ceva important!
“Chiar dacă cineva este mustrat pe nedrept, totuşi, prin situaţia creată, alţii ajung să îşi vadă propriile defecte!
“Dar acest lucru se poate întâmpla numai atunci când un suflet neprihănit este într‑o stare de pace și blândețe, asemănătoare cu suprafața netedă a unui lac pe timp senin.
“Din contră, când cineva încearcă să se împotrivească și să‑şi dovedească dreptatea — nimic nu va ieşi din asta, decât gâlceavă. Și vrajba este de puţin folos pentru că aceia care se sfădesc se aud mereu numai pe ei și încearcă să dovedească numai propria lor dreptate. Chiar dacă ţii nemulţumirea în tine şi nu spui niciun cuvânt, chiar şi atunci, o astfel de stare interioară te va împiedica să ajuți o altă persoană.
“Este necesar să vedem toate situațiile într‑o stare de calmitate profundă și împreună cu Dumnezeu! Din acest calm adânc, apar cuvintele lui Dumnezeu care pot fi spuse cu voce tare.
“Mai mult, numai din calmul care există în profunzimea inimii spirituale extinse, poți să‑L înţelegi limpede pe Dumnezeu, să comunici uşor cu El, și să vezi foarte desluşit diferenţa dintre bine și rău!
“… Totuşi, uneori, nu există niciun motiv pentru care să vorbim cu o persoană nechibzuită şi plină de vicii: cuvintele n‑o vor schimba cu nimic… Asta înseamnă că acelei persoane nu i‑a venit încă timpul să înţeleagă… nu este posibil să ajuţi pe oricine numaidecât…
“Stareţul nostru este un om bun: el este puternic și stăruitor. Noi am fost prieteni foarte buni pentru mult timp, visând la o viață pură înaintea lui Dumnezeu și la realizări spirituale… Pe urmă, destinele noastre s‑au despărțit. Când am venit aici, el era deja unul dintre conducătorii de rang înalt ai mânăstirii și deja făcuse multe lucruri. Eu, pe de altă parte, eram persecutat de toți… și nu aveam nimic decât pe Dumnezeu în inima mea…”
“Deci, probabil, te‑a acceptat din cauza minunilor pe care le faci, pentru a aduce faimă mânăstirii?!”
“Nu cred — nu știa nimic despre asta în acel timp. Știam deja că Dumnezeu putea să‑Şi manifeste puterea prin mine, dar el nu știa şi, totuși, m‑a ajutat…
“Ignaţie nu este invidios! Pământescul îl ține încă strâns și nu‑l lasă să meargă spre Libertatea lui Dumnezeu. Este păcat pentru că ar fi putut realiza foarte mult, deoarece puterea sufletului său este mare!…
“Când cineva se înalță deasupra celorlalți, nu‑i este ușor să înceapă să se perceapă pe sine însuși ca fiind ‘cel mic’ și să înceapă să învețe! Nu este ușor pentru o asemenea persoană să‑și înlocuiască propria voință cu Voința lui Dumnezeu! Nu îi este ușor să nege tot ceea ce e perisabil în sine însuși!
“Pentru cineva care aspiră să trăiască pentru Dumnezeu, este, de asemenea, dificil să‑şi smerească mândria și să devină instrumentul Proniei lui Dumnezeu!”
(none)Zosima păstră tăcerea pentru mult timp. Îşi reaminti ce îl legase în tinerețe de Ignație: visurile lor înalte, dorința lor de a sluji lui Dumnezeu… El îşi aminti, de asemenea, cum, mulți ani mai târziu, ajunsese la mânăstire. Atunci Dumnezeu îi spusese: “Acesta este locul unde vei trăi și vei lucra pentru Slava lui Dumnezeu până în ultimele zile ale trupului tău. Aici vei putea să faci multe lucruri bune!”
Atunci Ignaţie se uitase la el ca la un amărât care nu reușise să obțină nimic în viață… Începu să‑i spună lui Zosima despre planurile și afacerile sale importante… El nu l‑a îndepărtat pe acest nefericit, ci i‑a dat voie să trăiască în mânăstire…
Era bine, deși din acel moment Zosima trebuia să facă multe lucruri de prisos care‑i luau toată ziua, sau chiar să lucreze la ceva care nu avea niciun rost…
În acel răstimp, el trecu prin numeroase lecții de răbdare și umilință și învăță să fie în Unire cu Dumnezeu, indiferent de ceea ce făcea trupul său. Multe foloase a tras el din aceste teste de umilință și răbdare!
Zosima își amintea cum, mai târziu, Ignaţie văzu pentru prima dată Puterea lui Dumnezeu manifestată prin el.
Atunci a fost vindecat un băiat orb. Dumnezeu făcuse asta pentru ca toți să vadă.
Ignație a înţeles ce se întâmplase și deveni palid…
Apoi au vorbit între patru ochi:
“De cât timp poţi să faci asta, Zosima?
“S‑a întâmplat, pentru prima oară, cam cu zece ani în urmă… Nu am înțeles atunci cum aveau loc toate astea… Dar, în prezent, cunosc Voința lui Dumnezeu și o urmez neîncetat. Și Dumnezeu poate face prin mine ceea ce este necesar pentru Slava Lui! Fără El nu pot face nimic.”
Ignaţie i‑a dat apoi o chilie specială lui Zosima și i‑a dat voie să primească oameni. De asemenea, i‑a permis să ignore anumite reguli ale mânăstirii.
Și el însuși s‑a dat de‑o parte, s‑a retras în sine, gândind: “Mie Dumnezeu nu mi‑a dat acest dar…”
Ignaţie nu începu să învețe ceea ce ar fi putut să deprindă şi să cunoască mai bine.
Mai târziu, a mai fost un moment când ar fi putut să se ridice…
Zosima îşi aminti cum spera că va putea să‑l ajute pe Ignaţie să‑L cunoască pe Dumnezeu…
În acea vreme, Ignaţie se îmbolnăvi foarte rău. El avea dureri, abia putea să stea pe picioare sau să vorbească, dar nu opri liturghia…
După aceea, călugării l‑au dus pe braţe în camera lui. Cu toate acestea, el nu‑l chemă pe Zosima şi nu‑i ceru ajutorul…
Apoi, Zosima însuși se duse la el.
Ignație era în pat, fiind palid din cauza durerii. În ciuda acestui lucru, se abţinea să geamă…
“A venit timpul să mor?” — întrebă el.
“Nu, nu acum, Ignaţie. Sunt numai pietrele de la rinichi care ies. În curând te vei simți mai bine. Iartă‑mă, Dumnezeu nu‑mi permite să‑ți îndepărtez complet durerea…
“Când simți o durere foarte mare, aminteşte‑ţi de tot răul pe care l‑ai gândit și l‑ai făcut, cere‑I iertare lui Dumnezeu! În acest fel, odată cu pietrele astea, tot ce este murdar și greu va pleca de la tine! Te vei face bine! Vei trăi mai mult ca mine! Dumnezeu ţi‑a trimis asta pentru purificarea sufletului!”
“Iartă‑mă, Zosima! Am fost nedrept cu tine… Poate că a fost invidie… Am crezut că doar eu aveam dreptate și eram neprihănit înaintea lui Dumnezeu… Dar El face minunile prin tine, El Te‑a ales pe tine…”
Zosima a stat cu stareţul toată săptămâna.
În acest timp, Ignaţie deveni mai blând, asculta cu atenție și făcea multe lucruri…
Dar după un timp, el se schimbă din nou. Hotărâse să cunoască Puterea lui Dumnezeu prin el însuşi, dar nu mergea… Încercă o dată, încă o dată, dar nu se întâmpla nimic… Și apoi a fost ca și cum o ușă fusese închisă… El însuși alesese acest lucru: el însuși încetase să încerce să construiască o viață nouă cu Dumnezeu, începută de la capăt… Se părea că lui încă îi era ciudă pentru neputinţa lui…
Nu este ușor să lași doar dragostea să te conducă! Mintea împiedică acest lucru! Egoismul uman împiedică!
Şi totuşi, ar fi putut face asta, în pofida a toate…
(none)După o pauză, Zosima continuă conversaţia:
“Ignaţie m‑a sprijinit foarte mult. Datorită ajutorului său, la rândul meu, am putut ajuta alți oameni. Dar pe el încă nu l‑am putut ajuta prea mult…
“El înțelege câte ceva de fiecare dată când vorbim… De asemenea, m‑a lăsat să te învăț pe tine! Și nu numai să te învăț cum îi învăț pe alții, ci să te pregătesc aşa încât să mă înlocuiești când voi pleca…”
“Despre ce vorbeşti? Cine te poate înlocui?”
“Ei bine, înlocuit sau nu, dar va trebui ca tu să faci munca mea când eu nu voi mai fi!
“Am spus multe lucruri oamenilor din pacea inimii mele, unde locuiește Creatorul. Dar acum este mai bine să tac decât să vorbesc.
“Uneori, mai întâi trebuie să auzi cuvintele pentru a realiza ce este dragostea lui Dumnezeu și cum să‑l cunoști Marea Sa Pace și Prezența Lui în ea.
“Și trebuie să înveți să vorbeşti astfel încât Pacea Creatorului, Dumnezeu Tatăl nostru, să fie limpede în cuvintele tale. Acum, trebuie să înveți să transmiţi Prezența lui Dumnezeu persoanei care a venit la tine pentru sfaturi și ajutor, indiferent dacă vorbeşti sau rămâi tăcut.
“Adeseori, putem auzi și citi că Isus cel Viu și Înălţat este acum cu noi și că Tatăl Ceresc este Omniprezent, Atotputernic și Atotștiutor! Dar atâta timp cât sufletul nu a experimentat acest lucru el însuși, atâta timp cât Dragostea lui Dumnezeu nu i‑a atins inima, aceste cuvinte vor rămâne doar cuvinte, repetate mereu în rugăciuni sau în predici goale…
“Este important felul în care păstrezi tăcerea, felul în care vorbeşti, sau în care asculți! Toate acestea determină dacă prezența lui Dumnezeu va ajunge sau nu la inima spirituală a persoanei cu care vorbeşti, indiferent dacă ușa spre cel mai profund sanctuar al sufletului va fi deschisă sau nu!
“Acum e rândul tău să dai ajutor spiritual oamenilor. Acum tu, în locul meu, vei asculta pe toți aceia pe care eu ți‑i voi arăta.
“Atât de mulți oameni vin în fiecare zi… Sunt obosit… Sunt obosit de cererile oamenilor…
“Dacă ei și‑ar da seama că nu trăim pentru noi înșine, ci pentru Dumnezeu, atunci, poate, că și‑ar reveni… Dar nu este ușor să explici oamenilor asta… Cât de multe s‑au spus deja despre dragostea pentru aproapele nostru…”
Zosima oftă zicând:
“Să mergem în grădină… Oamenii mi‑au adus un puiet de cireș. Hai să‑l plantăm împreună!”
(none)A doua zi, un cuplu de vârstă mijlocie intră în chilia lui Zosima.
Nicolae simți că nu aveau încredere în el. Nu era de mirare, pentru că veniseră cu siguranță să primească sfaturi de la Zosima, nu de la un novice pe care nimeni nu‑l cunoştea!
Dar acest lucru nu‑l tulbură deloc pe Zosima. El îi întâmpină cu bunăvoinţă și le spuse:
“Acum veți vorbi cu el și Dumnezeu vă va da sfaturi prin el.”
“Cum aşa? Noi am venit la tine…”
“Nu la mine, ci la Dumnezeu!”
Pacea lui Dumnezeu se lăsă asupra tuturor. O linişte blândă şi transparentă i‑a îmbrățișat și i‑a cuprins izvorând dinăuntrul lor.
Nicolae nu putea să‑și dea seama dacă el însuși creease această stare a lui Dumnezeu, sau dacă Zosima era acela care‑l ajuta să facă prezența lui Dumnezeu atât de palpabilă. Poate că era Însuși Dumnezeu Cel Ce manifesta Ajutorul Său…
Vizitatorii începură să spună povestea lor:
“Am venit aici să‑I cerem lui Dumnezeu un copil. Mulţi ani ne‑am rugat, dar fără niciun rezultat. Încă nu avem copii. În Biblie, există povestiri unde Dumnezeu dă oamenilor copii la bătrâneţe… Dar poate că nu suntem vrednici de acest dar. Cum putem avea această milostenie? Ce trebuie să facem pentru ca s‑o merităm?
Nicolae simți imediat ce ar trebui să răspundă. După ce și‑a ales cuvintele, spuse:
“De ce vreţi neapărat să aveţi un copil al vostru? Sunt mulţi copii care trăiesc în orfelinate și nu au îngrijire părintească.
“Luați un copil de acolo și creşteţi‑l. În acest fel, voi veți fi fericiţi, iar un copil va avea părinți grijulii!”
“Ne‑am gândit și la asta… Dar dacă nu reușim să iubim un copil care nu este al nostru? Dar dacă are o fire dificilă și nu putem face față?
“Nu se întâmplă asta şi cu proprii copii? Nu se întâmplă ca părinții să nu poată face față educaţiei copiilor lor?”
“Am crezut că Domnul ne va ajuta…”
În acel moment Zosima a intrat în conversația lor:
“Dumnezeu într‑adevăr ajută, dar numai atunci când sfaturile Lui sunt ascultate! Veți fi voi în stare să acceptaţi ajutorul Lui cu smerenie? Veți fi în stare să ajutaţi o altă persoană?
“La o sută de mile de casa voastră, există o casă de copii. O fată, Tania, de 12 ani, locuiește acolo. E slăbuță şi puţin cam bolnavă. Dar când va locui cu voi, ea îşi va reveni şi va deveni mai puternică la aer curat. Această copilă ar fi putut fi născută de tine, dar nu ai vrut copii la vremea aceea. Acum ea este orfană, iar voi sunteți singuri… Dar această situație este ușor de îndreptat. Ea poate deveni fiica voastră…”
“Poate ar trebui să luăm un copil mic, ca să nu știe că a fost înfiat. Am visat la asta atât de mult…”
“Ați venit să cereți sfatul și ajutorul lui Dumnezeu…
“Acum gândiți‑vă și hotărâţi singuri ce faceți mai departe.
“Mulți oameni vor să adopte copii mici. Dar dacă o adoptați pe Tania, soarta ei se poate schimba mult! De asemenea, multe se pot schimba şi în viaţa voastră! Totul va porni de la capăt… Și cu privire la grija cerută de un nou născut, vor fi nepoți pe care să‑i îngrijiți…”
Zosima a zâmbit într‑un fel aparte. A făcut‑o pentru că Dumnezeu i‑a permis să vadă viitorul lor frumos:
“Într‑adevăr, veți obține acel miracol pe care l‑ați cerut de la Dumnezeu! Puteți face acest lucru cu Voia Lui! Acum duceți‑vă…”
Cei doi s‑au înclinat până la pământ și au plecat.
Afară, femeia îl întrebă încet pe soțul ei:
“Vrei să mergem la Tania chiar acum?
Nicolae nu știa dacă a auzit aceste cuvinte sau doar a înțeles ce se întâmplă în sufletele lor. Dar s‑a simţit inundat de bucurie și afecțiune!
“A mers?” îl întrebă pe părintele Zosima.
Acesta zâmbi ușor:
“Nu ți‑ai dat seama?
“Am înţeles. Încă nu pot să izbutesc aşa cum o faci tu. Până când nu ai zis despre asta, nu am văzut fetiţa…”
“Nu‑ţi face griji! Vei învăța, cu ajutorul lui Dumnezeu, să pătrunzi din ce în ce mai adânc în fiecare situație!”
(none)Nu întotdeauna Nicolae L‑a putut simți pe Dumnezeu atunci când oamenii veneau la el cu întrebările și îngrijorările lor.
Numai atunci când era împreună cu părintele Zosima, totul devenea ușor. Însă când Nicolae rămânea singur și oamenii veneau la el cu necazurile lor, simțea că întreaga responsabilitate era numai a lui și uneori nu se întâmpla nimic! Astfel, după câteva eșecuri serioase, el i‑a spus lui Zosima:
“Este limpede că nu sunt încă gata! Nu mă forța să fac ceva pentru care nu sunt pregătit…”
Zosima nu se împotrivi.
Era greu pentru Nicolae! Se simțea nevrednic, nu știa ce să facă și suferea…
Într‑o zi, Zosima i‑a dat un caiet gros cu paginile îngălbenite de timp:
“Ia‑l. N‑am scris predici și nici nu am scris tot ce am auzit de la Dumnezeu. Nu am crezut că ar fi util pentru cineva… Totuși, este ceva. Poate că te va ajuta.”
Nicolae îl luă respectuos, îi mulțumi lui Zosima și se duse în chilia lui.
El deschise caietul la întâmplare și citi:
“Deznădăjduirea înseamnă lipsa lui Dumnezeu în viața ta.
“Dacă eşti deznădăjduit — aceasta înseamnă că dragostea pentru Dumnezeu s‑a răcit, iar dragostea față de aproapele tău s‑a micşorat.
“Dacă‑L păstrezi pe Dumnezeu în inima ta, dacă inima ta aduce în fiecare secundă iubire, lumină și căldură — atunci nu poate apărea tristețea.”
Nicolae citi aceste cuvinte şi se simţi ca ars! El credea că era deja ferm stabilit în domeniul spiritualității, dar se dovedise că nu era.
El continuă să citească:
“De ce apare slăbiciunea? Deoarece puterea de voință a omului e vlăguită. Năzuinţele din trecut au devenit mai puțin preţuite de acel om. Iar cauza cea mai importantă pentru care se întâmplă aşa ceva este faptul că el nu vede nevoia de Dumnezeu în munca sa!
“Cum au făcut Apostolii acele fapte mărețe ale lor? Ei, prin iubirea lor față de Isus și Tatăl Ceresc, au deschis calea Puterii lui Dumnezeu să curgă prin ei! Și Ei au îndreptat acea Putere către oamenii pe care încercau să‑i ajute.
“Ei s‑au străduit să lase oamenilor cunoștințele primite de la Isus!
“Lumea oamenilor condamnă, judecă și pedepsește…
“Dumnezeu, dimpotrivă, nu face acest lucru. El îi iubește pe toți copiii Săi. Iubeşte chiar şi pe cei pierduţi. El dorește binele tuturor și este gata să arate tuturor Calea spre viața fericită din Lumină!
“Aceasta este esența iertării lui Dumnezeu!
“Curțile de judecată ar trebui să existe pe Pământ pentru a stăvili răul acelora care sunt orbi și surzi din cauza urii și a altor neajunsuri…
“Și ce e ‘judecata lui Dumnezeu’? Aceasta este atunci când noi, simţindu‑ne în faţa lui Dumnezeu, ne vedem defectele și destinele viitoare…
“Cel ce slujește lui Dumnezeu trebuie să ajungă să aibă puterea de iertare a lui Dumnezeu: Dragostea necondiționată a lui Dumnezeu, care, la fel ca Lumina Soarelui Măreț, se revarsă în mod egal asupra tuturor!
“Pentru fiecare suflet omenesc, trimis de Dumnezeu pe Pământ, există o sarcină care poate fi îndeplinită. Iar îndeplinirea acestei sarcini poate constitui o mare lucrare de transformare personală precum şi a tot ceea ce există în jur!
“Chiar dacă lucrarea încredințată de Dumnezeu unui suflet nu este încă importantă, va fi foarte bine dacă se îndeplineşte cu bucurie!
“Va fi bine dacă, din dorinţa de a face bine, vom începe să acționăm după Voinţa lui Dumnezeu!
“Nu este important doar să spui cuvinte de mângâiere unei persoane. Astfel de cuvinte sunt ușor uitate — și, apoi, acea persoană va începe din nou să caute alinarea la alţi oameni…
“Pe lângă aceasta, trebuie să vedem ce ar fi bine pentru acel suflet și să‑i arătăm acelei persoane calea de rezolvare, cu bucurie și cu înțelegere, a problemei puse de Dumnezeu!
“De ce condamnați lipsa de înțelegere a fraților voştri mai mici?
“Toată lumea va ajunge să înțeleagă la timpul său!
“Se spune că ‘de la dragoste la ură nu există decât un pas’. Nu este adevărat! Acela care‑şi poate urî aproapele pe care a crezut că l‑a iubit înainte, nu l‑a iubit deloc!
“Iubirea iartă greşelile!
“Se spune că ‘Dumnezeu a poruncit să suferim…’
“Și neghiobul va suferi și va îndura în timp ce alții îi fac rău…
“Dar cei înțelepți se vor retrage din calea răului pe care nu‑l pot îndrepta și nu‑l pot schimba.
“Dacă mâinile tale devin brusc murdare, trebuie doar să le speli.
“Nu este nevoie să aștepți ca murdăria să se ducă singură.
“Și nu cere ajutorul lui Dumnezeu pentru acest lucru.
“În același fel, este necesar ca sufletul să fie ţinut curat!
“Trebuie să cureți totul în tine însuţi, prin propriile eforturi, inclusiv corpul, mintea și emoțiile! Și trebuie păstrată această curățenie! Fără acest lucru, este imposibil să‑L înţelegem pe Cel mai Minunat sau, cu alte cuvinte, să‑L auzim și să‑L simțim pe Dumnezeu!
“Cum să facem să nu ne mai opunem Voinței lui Dumnezeu?
“Nisipul permite ca apa să treacă prin el; argila, nu. Proprietățile naturale ale materiei sunt diferite.
“De ce se îmbolnăvește materia din care este alcătuit corpul omenesc? În mod normal, deoarece proprietățile negative ale sufletului au afectat‑o.
“Este necesar să transformăm calitățile sufletului.
“Și apoi boala va părăsi trupul, iar sufletul va străluci cu puritate!
“Atunci când sufletul nu iubeşte, el este pe moarte, ca să spun așa!
“Putem să ieşim din abisul păcatelor, viciilor și suferințelor și să ne ridicăm, să ne înălțăm spre viața trăită în puritate și cu Iubire de Dumnezeu!
“Pacea, liniștea inimii spirituale se umple de Cuvintele lui Dumnezeu și, mai apoi, înțelegerea pătrunde în suflet!”
Citind de multe ori aceste notiţe ale lui Zosima și reamintindu‑şi tot ceea ce învățase deja de la el, Nicolae își înălţa, din ce în ce mai mult, starea sufletului său până la perceperea Duhului Sfânt. El stăpânea Unirea neîncetată cu Dumnezeu.
(none)Timpul trecea, dar Zosima încă nu‑l chemase pe Nicolae să‑l ajute cu vizitatorii.
În acea zi, Nicolae era ocupat, tăind lemne pentru mânăstire. Îi plăcea munca asta și era o plăcere să‑i privești corpul robust și puternic mânuind toporul.
Pe neașteptate, a fost chemat la părintele Zosima, care spunea că avea o sarcină importantă pentru el.
În chilia bătrânului era un băiat de vreo cincisprezece ani. Brațul lui drept atârna fără viaţă. Era limpede că venise să ceară vindecarea.
Zosima îi spuse lui Nicolae:
“Iată, aici e ceva de lucru pentru tine: poţi să‑l vindeci pe Pavel!”
Imediat, Nicolae a simțit ce ar trebui să facă. Nu avea nevoie nici măcar să se gândească la asta prea mult. Lumina Duhului Sfânt l‑a îmbrățișat precum Curentul Marelui Râu!
El îi spuse cu prietenie băiatului:
“Să mergem: mă poți ajuta să tai lemne pentru mânăstire! M‑am oprit din lucru ca să vin aici.”
Băiatul răspunse cu tristețe:
“Nu sunt un muncitor bun: brațul meu drept e paralizat de multă vreme. Nu‑l simt deloc…”
“Nu contează! Vom avea grijă de el! Să mergem!”
În timp ce mergeau, Nicolae a simțit intens şi limpede cum Duhul Sfânt curgea prin trupurile lor. El doar a îndreptat puțin acest Flux, care izvora din Adâncuri, către coloana vertebrală a băiatului și a brațului său rănit…
El a văzut acele Râuri de Lumină ale lui Dumnezeu, unit fiind cu Ele prin sufletul său, și auzea, ca de la mari depărtări, cum băiatul îi povestea că‑i era rușine de slăbiciunea lui, că îi plăcea de o fată, dar nu putea să‑i facă curte din cauza defectului său… În plus, ce poate face un bărbat la ţară, fără o mână?
Când ajunseră la stiva de lemne, Pavel, plin de mirare, mișcă degetele mâinii drepte:
“Simt ceva ciudat la mână… Uite! Pot să mișc degetele!
Nicolae nu i‑a dat timp să se gândească la asta:
“Dacă le poți mișca, ia un topor! Ajută‑mă! Sunt deja obosit! Nu aşa! Ține‑l cu ambele mâini! Cu o mână nu vei face prea multe!”
Au muncit, pe rând, cam o oră: tăiau lemne cu toporul și apoi le făceau stivă. În tot acest timp, Lumina lui Dumnezeu trecea prin trupurile lor.
“Bună treabă! M‑ai ajutat foarte mult! Am terminat repede împreună! S‑ar putea ca mâine să ai ceva dureri la mână, dar nu‑ţi face griji! Asta se întâmplă pentru că nu ai folosit‑o multă vreme. Du‑te la baia publică ca să te încălzeşti! Și cere părintelui Zosima să‑ţi dea o alifie din plante.”
S‑au dus apoi la biserică. Slujba nu începuse încă. Totul era foarte liniștit.
“Pavel, mulțumeşte lui Dumnezeu pentru tămăduirea ta!”
“Nu știu multe rugăciuni… Pe care s‑o spun?”
“Spune în cuvintele tale! Nu folosi o rugăciune! Dumnezeu aude orice cuvinte, chiar și gânduri!
“Și aminteşte‑ţi că, dacă Dumnezeu ţi‑a dat înapoi puterea brațului, trebuie să faci întotdeauna bine cu el! Niciodată să nu faci rău!”
Nicolae stătea lângă băiat și nu putea găsi cuvinte pentru a da glas mulţumirii sale către Dumnezeu…
Pe drumul spre chilia bătrânului călugăr, au întâlnit un pui de pisică. În mânăstire au existat câteva pisici care făceau mereu mulți pui.
Nicolae a luat în brațe pisicuţa care torcea liniştită și i‑a spus lui Pavel:
“Mângâi‑o!”
Pavel a atins ușor blana pufoasă cu palma brațului însănătoşit…
“E atât de frumoasă!… Odată, când eram copil, am fost obligat să înec niște pisoi. Nu am vrut, am plâns, dar, am făcut‑o. De atunci, niciodată nu am mai mângâiat nicio pisică, pentru că m‑am simțit vinovat faţă de ele…”
“Poate că frumoasa ta fată va fi bucuroasă să primească un astfel de dar.”
“Desigur! Pot s‑o iau?”
“Bineînţeles! Ia‑o! Să vă poarte noroc la amândoi!”
(none)După ce uşa chiliei se închise în urma lui Pavel, Zosima îl lăudă pe Nicolae:
“Foarte bine! Și spuneai că nu poți să faci lucrul acesta! Cu Dumnezeu, totul este posibil!
“Dar cum să stabilim unde este limita putinței omeneşti? Adevărul este următorul: când ajungi la limită, Dumnezeu îţi deschide porţi noi, oferindu‑ți noi posibilități pentru alte realizări. El dă sufletului noi îndatoriri!
“Mintea care este unită cu inima spirituală și luminată de Iubirea lui Dumnezeu nu mai poate fi întunecată de nimic! În acest caz, Dumnezeu conduce voința celui ce s‑a dedicat în întregime slujirii Lui! Și, de fiecare dată, se înfiripă acele cuvinte care pot ajuta un alt suflet! Iar Puterea acestor cuvinte este mare!
“Dumnezeu încarcă aceste cuvinte cu Puterea Sa prin inima ta spirituală deschisă și dezvoltată!”
| < previous page | next page > |
|
||||||||
|
|
